Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană „LA CASA TUDORII” se va desfășura între 11 și 13 octombrie, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală „Orașul de Floci”, comuna Giurgeni.
Evenimentul, ajuns la ediția a XII-a, este organizat de Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Județean Ialomița, având sprijinul instituțiilor de cultură din județ. Acesta se înscrie în eforturile de conservare a tradițiilor culinare din spațiul ialomițean.
Citește și: Centrala Termoelectrică Mintia a livrat primul megawatt-oră în rețeaua națională
Activități și concursuri
Festivalul va debuta vineri, 11 octombrie, cu o paradă în municipiul Slobozia. În zilele de 12 și 13 octombrie, la Giurgeni, vor avea loc activități culturale, spectacole tematice, reconstituiri istorice și concursul culinar.
La acest concurs, zeci de echipe formate din gospodine, firme și elevi ai școlilor cu profil se vor întrece în prepararea unor rețete tradiționale. Concursul este structurat pe patru mari categorii: mâncăruri calde, preparate reci, produse de patiserie și conserve de toamnă.
Evenimentul va include și spectacole folclorice, cu participarea Ansamblului „Doina Bărăganului”, precum și momente de reconstituire istorică. Consiliul Județean Ialomița va oferi transport gratuit pentru public, facilitând accesul la situl arheologic de la Orașul de Floci.
Conform Ziarulstirea.ro
