Sursă: Hotnews.ro
Pe lângă milioanele de suporteri care urmăresc Cupa Mondială 2026, vor fi prezenți și sute de scouteri, impresari, antrenori și conducători de club, toți având ochii pe jucătorii care pot face diferența.
Citește și: Universitatea Craiova joacă cu Getafe în Conference League pe stadionul Ion Oblemenco
Fiecare fotbalist care ajunge la acest turneu va da tot ce are mai bun pentru a se afirma pe plan individual și pentru a-și ajuta țara să facă istorie în fotbal. Casele de pariuri nu se concentrează doar pe echipe, ci și pe jucători, iar favoritul pentru titlul de cel mai bun tânăr jucător este spaniolul Lamine Yamal.
Cine este Lamine Yamal?
Lamine Yamal s-a născut pe 13 iulie 2007, în Esplugues de Llobregat, Barcelona. Cu un tată marocan și o mamă din Guineea Ecuatorială, el a ales să reprezinte Spania la nivel internațional. A fost desemnat jucătorul sezonului în La Liga 2025-2026, având contribuții semnificative cu 16 goluri și 11 pase decisive pentru Barcelona.
- Valoarea sa de piață este estimată la peste 200 de milioane de euro.
- Barcelona l-a legat printr-un contract până în 2031, cu o clauză de reziliere de 1 miliard de euro.
- Yamal câștigă aproximativ 320.000 de euro pe săptămână.
Harry Kane, favorit pentru titlul de cel mai bun jucător
Un alt nume de urmărit este Harry Kane, golgheterul all-time al Angliei, cu 78 de goluri marcate. Kane a câștigat deja Gheata de Aur la Campionatul Mondial din 2018, unde a înscris 6 goluri. În sezonul recent, a avut un parcurs excelent la Bayern Munchen, cu 61 de goluri și 7 assisturi în 51 de meciuri.
Harry Kane este cel mai bine plătit jucător de la Bayern, încasând aproximativ 25 de milioane de euro pe sezon, ceea ce înseamnă aproape 500.000 de euro pe săptămână. De asemenea, puțină lume știe că, la vârsta de 8 ani, a fost dat afară de academia lui Arsenal, antrenorii considerând că nu este suficient de talentat.
